Ultima oră

Nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia pentru vânzarea Termocentralei Mintia

Nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia organizată pentru vânzarea Termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH).

Termenul limită pentru depunerea unei oferte a fost marţi, 12 iulie, la ora 12,00, a declarat, pentru AGERPRES, administratorul judiciar al CEH, Emil Gros.

El a precizat că licitaţia programată pentru data de 15 iulie se va ţine şi în aceste condiţii, urmând ca în procesul verbal ce se va încheia cu acel prilej să se consemneze situaţia de fapt.

Licitaţia se va relua apoi, la acelaşi preţ, de 91,23 milioane euro, fără TVA, pe data de 29 iulie, la sediul CEH din Petroşani.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în 12 august şi ulterior în 26 august, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie, aşa cum au aprobat creditorii societăţii.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *