Lucrările de modernizare a Parcului Central din Târgu Jiu rămân, deocamdată, tot în fază de proiect. La ultima licitație care a fost organizată de Primăria Târgu Jiu nu au fost depuse oferte. Prin urmare, autoritatea locală este nevoită să reia procedurile și să organizeze o nouă licitație, în vederea selectării unui constructor.
„Este un proiect al administrației locale care vizează modernizarea Parcului Central. Este cel mai vechi parc din oraș și nu a mai beneficiat de un proiect amplu de reabilitare. Acesta vizează atât partea de infrastructură, cât și partea de spații verzi. Vor fi noi amenajări. Momentan, este nevoie să fie reluată licitația pentru că la ultima nu a fost depusă vreo ofertă”, a declarat Ionuț Jilăveanu, director în cadrul Primăriei Târgu Jiu.