”Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a lansat pentru a treia oară apelul de proiecte competitiv „Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi”, care dă posibilitatea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) sau unităților administrativ-teritoriale (UAT) să dezvolte serviciile destinate persoanelor cu dizabilități.
Cu un buget total de 25.405.191,84 euro / 126.329.856,94 lei fără TVA, în cadrul acestui apel autoritățile locale pot accesa fonduri pentru construirea de la zero a 36 de servicii comunitare noi, reprezentând centre de zi, centre de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu sau centre de servicii de asistență și suport.
„România este în plin proces de dezinstituționalizare care presupune incluziunea socială a persoanelor adulte cu dizabilități. În cadrul acestui apel pot fi construite de la zero servicii sociale care să susțină aproape 5.000 de persoane cu dizabilități să aibă un trai independent. Invit autoritățile locale să scrie proiecte și să acceseze aceste fonduri necesare pentru a avea o societate incluzivă care să asigure o viață mai bună pentru oameni”, a declarat Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu.
Rolul noilor servicii comunitare este să prevină instituționalizarea, să crească calitatea vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate și să asigure sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate.
Amintim că Legea nr. 7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități, aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării prevede obiectivele și indicatorii de performanță cu privire la numărul de persoane dezinstituționalizate, care condiționează finanțarea de la bugetul de stat a serviciilor sociale rezidențiale. Astfel, până la data de 30 iunie 2026, numărul persoanelor instituționalizate la nivel național trebuie redus cu 5.776, iar până la 30 iunie 2030 cu încă 1.150 de persoane.
Conform calendarului actualizat al apelului, termenul pentru depunerea proiectelor a fost prelungit până la data de 30 iunie 2024. Depunerea proiectelor se face exclusiv prin platforma electronică dedicată PNRR, la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro .
Acest apel face parte din Componenta 13 – Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), Investiţia I.2 – Reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, ţinta 396 – Noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități”, scriu reprezentanții Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pe o rețea socială.