Actualitate

Noi amânări în licitația de construire a drumului expres Târgu Jiu – Craiova

Nicio veste nu a venit din partea Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) despre licitația la drumul de mare viteză Târgu Jiu – Craiova, cu toate că temenele pentru depunerea ofertelor din partea societăților interesate pentru construcția celor șase loturi au trecut.

Mai mult decât atât, la trei loturi ale drumului, pe tronsonul Țânțăreni – Craiova, CNAIR a amânat până acum de două ori termenul de depunere a ofertelor, de la 15 octombrie la 31 octombrie, iar, apoi, s-a prelungit până la jumătatea lunii noiembrie, dar conducerea companiei de drumuri nu a anunțat până acum câte oferte au fost depuse, așa cum se întâmplă de obicei. Surse din cadrul CNAIR ne-au spus că este posibil ca se acorde noi prelungiri de termene, pentru că este nevoie de noi clarificări solicitate de firmele care doresc să depună oferte. Aceste amânări le dau apă la moară celor care nu cred că drumul expres Târgu Jiu – Craiova.

Pentru toți cei 110 kilometri de drum de mare viteză dintre Craiova și Târgu-Jiu sunt alocați aproximativ 16,5 miliarde lei.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *