Au trecut aproape trei ani de când regretatul artist Petrică Mâțu Stoian a plecat dintre noi fulgerător, la doar 61 de ani. Moartea cântărețului a venit ca un șoc pentru întreaga țară, mai ales că nimeni nu-l știa pe interpret cu probleme de sănătate.
Noi analize au ieșit la iveală, la aproape trei ani de la moartea lui Petrică Mâțu Stoian
Artistul însă se afla atunci la o clinică de recuperare post-COVID19, acolo unde urma să facă un tratament într-o cameră hiperbară. Problemele de sănătate au apărut imediat după acest tratament, ulterior el a fost transportat la spital, iar câteva ore mai târziu era declarat decedat.
Familia lui Petrică Mâțu Stoian a susținut în tot acest timp că respectiva clinică a fost cea vinovată de moartea regretatului cântăreț, iar surorile interpretului au deschis un proces împotriva clinicii în care el se trata înainte de a-și da ultima suflare.
Ei bine, acum, înainte să se împlinească trei ani de la moartea lui Petrică Mâțu Stoian, pe 6 noiembrie, sora cântărețului, Maria Tărchilă, a mărturisit că au sosit o serie analize în cazul morții cântărețului, însă nici de această dată nu este nimic concret. Femeia susține că nici în aceste momente nu se cunoaște cu exactitate cauza morții artistului și în continuare totul e incert.
Totuși, Maria Tărchilă afirmă că în documentele respective se ia în considerare probabilitatea ca artistul să fi decedat din cauza presiunii din camera hiperbară, dar chiar și așa, nimic nu este sigur, deși a trecut atât de mult timp.
”Au venit analizele, dar încă nu se știe care e cauza morții! Și ei sunt în dubiu despre ce s-a întâmplat, analizele nu spun clar ce s-a întâmplat și de ce a murit. E o incertitudine. Nu ne spune nimeni clar ce s-a întâmplat, ne zice că s-ar putea ca din cauza aia, din cauza presiunii din camera hiperbară el să fi decedat”, a spus sora lui Petrică Mâțu Stoian, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Sora lui Petrică Mâțu Stoian: ”La noi mortul e de vină”
Mai mult decât atât, sora lui Petrică Mâțu Stoian spune că nici nu știe nimic despre procesul care e în curs și susține că acesta durează foarte mult, mai mult decât este cazul. Maria Tărchilă mărturisește că nimeni nu îi spune nimic clar despre ceea ce se întâmplă și precizează că în România, din păcate, tot persoana decedată este găsită vinovată în toate situațiile.
”Nu se știe nimic concret, cred că mai trebuie să se facă încă o expertiză în acest sens. Analizele acestea au venit abia acum, după 3 ani, vă dați seama. Unii spun într-un fel, alții în altfel, nu e nimic clar. La noi mortul e de vină, el e vinovat…”, a mai zis sora lui Petrică Mâțu Stoian pentru sursa citată.