Ultima oră

Noi reguli pentru cumulul pensiei cu alte venituri

Noi reguli pentru cumulul pensiei cu salariul sau alte venituri vor intra în vigoare în acest an, conform Legii 360/2003, care aduce modificări importante privind sistemul public de pensii.

Noi reguli pentru cumulul pensiei cu salariul sau alte venituri vor intra în vigoare în acest an

Noua lege a pensiilor (Legea 360/2023), care va intra în vigoare din toamnă, va permite, în continuare, cumularea pensiilor cu alte venituri, fără a duce la suspendarea pensiei, doar că se raportează diferit la veniturile ce pot fi obținute pe lângă aceasta. Față de prevederile actualei legi a pensiilor (un cumul aproape nerestrictiv al pensiei cu alte venituri), noua lege a pensiilor stabilește, la articolul 105, o regulă specială: pensia va putea fi cumulată doar cu acele venituri pentru care se datorează obligatoriu contribuții de asigurări sociale (CAS), conform Codului fiscal.

„În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri dintr-o activitate pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal, precum și persoanele care desfășoară activitate în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, și care datorează contribuția de asigurări sociale, indiferent de nivelul acestora, cu excepția: a) soțului supraviețuitor beneficiar al unei pensii de urmaș care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau d), mai mari decât salariul minim brut pe țară garantat în plată; b) pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau d)”, se arată la art 105 din noua lege a pensiilor, care ar urma să intre în vigoare în luna septembrie 2024.

Potrivit Codului Fiscal actualizat pe 2024, veniturile pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale sunt cele prevăzute la art. 137:
„Art. 137. – Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale

(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuţi la art. 136, datorează, după caz, contribuţii de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;

b) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67;

c) indemnizaţii de şomaj;

d) indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate”.

Altfel spus, atât timp cât beneficiarul plătește CAS aferent veniturilor de mai sus, le poate cumula cu pensia.

Reguli pentru pensiile speciale
Noua lege a pensiilor prevede și că persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special (numite „pensii speciale”), optează pentru obținerea uneia dintre acestea. Persoanele care cumulează două sau mai multe pensii speciale, reglementate de legi cu caracter special, vor trebui să opteze, până în octombrie, pentru dreptul cel mai avantajos.

Totodată, persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei pensii pentru activitatea prestată într-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii pot cumula această categorie de pensie cu pensia din sistemul public de pensii, pentru activitatea prestată în acest sistem.

Pe de altă parte, cei care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei pensii pentru activitatea prestată în sistemul public de pensii și/ sau într-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii nu pot cumula această categorie de pensie cu pensia de urmaș.

În fine, cei ce îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de urmaș reglementate de legi cu caracter special trebuie să opteze pentru obținerea uneia dintre acestea.

Informațiile au fost sintetizate din LEGEA nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii și Codul Fiscal actualizat în 2024

Potrivit legii, pe lângă schimbările de mai sus, din acest an va exista un singur tip de pensie anticipată. Concret, se va renunța la pensia anticipată fără penalizări și va exista numai cea cu penalizări.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *