Actualitate

Noii directori și adjuncți își încep mandatele de luni

Noii directori și directori adjuncți din învățământul preuniversitar din județul Gorj își vor începe mandatele de luni, 18 aprilie. Personalul cu funcții de conducere poate desfășura activitate administrativă și în perioada vacanțelor dacă este necesar. În cea de-a doua etapă a concursului de ocupare a posturilor vacante de conducere la nivelul unităților de învățământ au fost scoase la concurs peste 50 de posturi rămase neocupate în prima etapă. Au fost ocupate prin concurs 39 de posturi și 13 sunt în continuare vacante, din lipsă de candidați sau după ce candidații au picat concursul.

Potrivit legii, în funcțiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcții de director sau de director adjunct din unități de învățământ de stat, conducerea interimară este asigurată până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate.

Prioritate la ocuparea funcțiilor ramase vacante după organizarea concursului o au persoanele care au fost admise la concurs.

Cadrele didactice titulare în unități de învățământ particular acreditate, membre ale corpului național de experți în managementul educațional, pot fi numite, prin detașare în interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct la unități de învățământ preuniversitar de stat, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. În mod similar, cadrele didactice titulare în învățământul de stat, membre ale corpului național de experți în managementul educațional, pot fi numite, prin detașare in interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct la unității de învățământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *