Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, a anunțat că are în plan să îl invite în județ pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Iulian Popescu a precizat că îl cunoaște personal pe noul ministrul din perioada în care au lucrat împreună la Ministerul Digitalizării. Sebastian Burduja este așteptat la Târgu Jiu pentru a găsi soluții în ceea ce privește situația Complexului Energetic Oltenia, din perspectivă economică, precum și în ceea ce privește implementarea Planului de decarbonare și restructurare. Acesta este întârziat cel puțin pe componenta de investiții. În plus, nici reducerile de personal nu au fost operate. Astfel, compania energetică are în momentul de față 10.800 de salariați și, conform Planului de restructurare, ar trebui să mai aibă, în 2023, numai 7.700 de angajați. Nu este stabilit nici ce se va întâmpla cu soarta celor 1.800 de salariați încadrați pe perioadă determinată.
„Îl cunosc pe ministrul Energiei din perioada în care am activat ca secretar de stat. Am lucrat împreună, ne-am intersectat în activități. Eu sunt inginer, el a terminat științe politice. Îl vom invita la Târgu Jiu pentru a discuta despre situația Complexului Energetic Oltenia”, a declarat Iulian Popescu, prefectul județului Gorj.