Actualitate

Noul PREFECT de Gorj, primele DECLARAȚII după numirea în funcție

Fostul director executiv al Direcției Economice din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Cosmin Petrișor Pistol, a fost învestit, vineri, prefect, în cadrul unei festivități ce-a avut loc la Prefectura Gorj.

Cosmin Petrișor Pistol a fost susținut de Partidul Mișcarea Populară pentru a ocupa postul de prefect după ce, în urmă cu două săptămâni, Cristinel Rujan și-a dat demisia din funcție, invocând presiuni din partea liberalilor prin corpurile de control ale Ministerelor Sănătății și Afacerilor Interne. Noul reprezentant al guvernului în teritoriu are 37 de ani și este ginerele fostului director al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Gheorghe Cocină. Cosmin Pistol a anunțat că, deocamdată, nu-și va aduce oameni cu care să lucreze la Prefectura Gorj, bazându-se pe echipa deja formată în instituție. „Sunt pregătit, am intrat în forță. Este o situație dificilă, sunt tânăr, dar am lângă mine o echipă cu experiență și cred că o să decurgă totul cum trebuie. Vin din zona privată, am lucrat foarte mult timp în zona financiar-bancară, apoi am intrat în sistemul public, am fost inspector de muncă. Am ocupat funcția de director executiv la Direcția Economică de la CAS Gorj, iar, în prezent, cu recomandarea PMP, ocup funcția de prefect. Momentan, merg pe mâna celor deja formați. Cred că, acum, nu-i momentul de mari schimbări. Luăm lucrurile bune deja făcute și, dacă schimbăm, o vom face pe parcurs, din mers”, a spus noul prefect de Gorj.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *