Fostul lider de sindicat din zona Rovinari, Manu Tomescu, nu crede că Victor Ponta poate salva Complexul Energetic Oltenia în cazul în care ajunge președintele României. Ponta a anunțat zilele trecute că vrea să salveze CE Oltenia, din nou, așa cum a mai făcut-o în trecut, însă Tomescu nu este de acord cu cele afirmate de fostul premier.
Tomescu spune că, în perioada în care Ponta ocupa cea mai importantă funcție din Guvern, minerii și energeticienii din cadrul companiei energetice au pierdut cele mai multe drepturi financiare. Fostul sindicalist și-a adus aminte și de acordurile semnate de Ponta cu anumiți reprezentanți ai salariaților prin care angajații nu mai aveau voie să facă acțiuni în instanță pentru drepturile financiare.
„Nu ați văzut că zice că vine și ne salvează iar? Păi în perioada lui am pierdut cele mai multe drepturi! Venea și ne spunea că nu merge și el a semnat acorduri cu unele sindicate. Poate că acum nu mai exista Contract Colectiv de Muncă în Complexul Energetic Oltenia pentru că semnase acorduri cu sindicatele lui și în ele și-au asumat că nici acțiuni în instanță nu mai pot face oamenii pentru drepturile financiare. Ei sunt susținuți și acum și tot sindicaliștii aceia negociază și acum”, a spus Manu Tomescu.