În urmă cu exact cinci luni, consilierul local PNL, Iulian Buduran, a apărut cu fular roșu la gât, înconjurat de pesediști, pe străzile orășelului de la poalele Parângului, împărțind flori novăcencelor. După câteva zile a explicat, public, că a trecut la PSD, din cauza unei neînțelegeri cu primarul Dumitru Leuștean pe tema administratorului public al orașului Novaci.
Relativ recent Buduran și-a anunțat candidatura, din partea PSD, la funcția de primar și va intra în competiție cu Leuștean, deși este cunoscut ca un apropiat al liderului organizației locale a liberalilor și prim-vicepreședinte al PNL Gorj, din echipa căruia a făcut parte, fiind ales consilier local pe lista acestuia, în 2012 și 2016.
Mai mult, Buduran a fost susținut de Leuștean și pentru a ocupa funcția de șef al SGA Gorj, la finele anului trecut, în final, pe acel post ajungând nepotul său, Alexandru Buduran.
Iulian Buduran este șef formație Gilort, în cadrul SGA Gorj, și are o avere considerabilă: patru terenuri, o casă la Novaci, un apartament în Tg-Jiu și trei cabane la Rânca, dintre care una finalizată și două aflate în construcție.
Soția sa, angajată tot la SGA, a deținut, în trecut, firma Rabihid Prest SRL, care are ca obiect de activitate construcții hidrotehnice, implicată, în 2014, într-un circuit de facturi falsificate și a făcut obiectul unor cercetări ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Societatea figurează, în prezent, pe numele soacrei lui Iulian Buduran, Maria Olaru și derulează afaceri cu mai multe instituții, printre care Primăria Novaci, Primăria Bumbesti-Pitic și ISPH București, majoritatea lucrărilor exectutate sau aflate în derulare, fiind pe cursurile de ape. La BumbeștiPitic, Rabihid prest SRL a executat lucrările de reface și extindere a unui pod peste pârâul Cernăzoara, contractul fiind atribuit în luna mai a acestui an pentru suma de 403.000 de lei.