Sebastian Burduja, ministrul Energiei, va avea un ”meci” important în zilele următoare cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia. Reprezentanții salariaților sunt nemulțumiți de faptul că, nici până în acest moment, studiul de adecvanță nu a fost realizat, ba mai mult, bate pasul pe loc. Până în acest moment, nu s-a realizat nimic, iar factorii decizionali de la București s-au prevalat de acest lucru pentru a nu negocia cu cei din Comisia Europeană. Sindicaliștii sunt deciși să abordeze și această problemă la proxima negociere. Conform unor surse, studiul de adecvanță care trebuie făcut de cei de la Transelectrica nu a fost realizat nici până acum, mai mult, nici măcar nu a fost făcută o licitație în acest sens.
0 631