La Motru s-a dat deja startul precampaniei electorale. Alegerile locale vor avea loc însă în toamna anului 2024. Așadar, este puțin cam devreme, numai că interesul pentru al doilea municipiu din județul Gorj este unul destul de crescut în rândul partidelor politice, având în vedere că Motru reprezintă un bazin electoral important pentru județ. Până în momentul de față, primarul în funcție, social-democratul Cosmin Morega a confirmat faptul că va candida pentru un nou mandat de edil la Motru. Alte nume vehiculate sunt următoarele: Gigel Jianu, Daniel Burlan și Mihail Râmescu.
Gigel Jianu, ex-primarul municipiului, a pierdut alegerile în fața lui Cosmin Morega. Liberal și membru în Directoratul CEO, Jianu vrea să-și ia revanșa. Daniel Burlan este președintele Directoratului CEO, a mai candidat la Primăria Motru, și poate intra în cursă doar cu susținere liberal, fiind membru în BPJ al PNL Gorj. De asemenea, Mihail Râmescu este cel mai prosper om de afaceri din localitate și s-ar putea decide să intre în cursa pentru postul de primar, având în vedere disputa pe care o are cu primarul în funcție, generate de atitudinea ostilă pe care o are acesta față de el, în contextul în care afacerile sale contribuie consistent la bugetul local