Monden

O cunoscută ARTISTĂ din Târgu Jiu se MĂRITĂ! Cine vor fi nașii!

Cunoscuta cântăreață de muzică populară din Târgu Jiu Maria Constantin trăieşte, în prezent, o frumoasă poveste de dragoste alături de afaceristul Robert Stoica. Artista a dezvăluit că are în plan să se căsătorească şi să mai facă un copil. Pe contul de Instagram artista a publicat și o imagine cu viitori nași. „Nunta noastră va fi în anul 2023, deci anul celălalt, fiindcă la anul se va căsători fratele meu, care își tot amână nunta de vreo doi ani de zile și știm că nu este bine ca doi frați să facă nunta în același an, dar în schimb avem alte planuri, de business. Acel timp limitat pe care îl avem să îl petrecem alături de familie, încercăm să ajungem mai mereu, să facem naveta asta București – Curtea de Argeș, București – Târgu Jiu, București – Vâlcea și așa mai departe. Planul nostru este să rămânem la fel, nu avem un plan special. În principiu, anul 2023 ne va permite acest lux de a anunța pe toată lumea din timp, să nu fie pe repede înainte și, bineînțeles să alegem și o dată potrivită în care să am alături toți colegii de cântec, să am alături toți oamenii pe care mi-i doresc. Încă nu am fixat o dată, dar cu siguranță la începutul acestui an o vom fixa„, a dezvăluit Maria Constantin pentru Fanatik.

Artista spune că îşi doreşte şi un copil cu Robert, dar nu vrea să programeze venirea copilului pe lume, ci lasă acest lucru în grija lui Dumnezeu.

„Dacă Dumnezeu vrea și ne dăruiește acest minunat cadou… Noi lăsăm lucrurile să vină de la sine pentru că am învățat de la viață că nu trebuie nimic programat, important este să fim bine, să fim sănătoși și restul este de la Dumnezeu”, mai spune Maria pentru sursa citată.

 

Citește și:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *