O femeie a fost transportată, luni dimineaţa, la Spitalul Militar din municipiul Sibiu, după ce a fost lovită de un şofer pe trecerea de pietoni din faţa unităţii spitaliceşti.
„Din primele cercetări efectuate rezultă că şoferul unui autoturism condus spre centru, un sibian în vârstă de 55 de ani, a acroşat o femeie în vârstă de 44 de ani, din Şura Mare, aflată în traversarea părţii carosabile pe trecerea pentru pietoni din zona Spitalului Militar. Femeia a fost transportată la spital conştientă. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.