După a doua agresiune, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi să ajungă la un magazin din apropierea locuinţei, angajaţii cerând ajutor la 112. Starea bărbatului este critică.
Incidentele violente au avut loc în ziua de joi, iar vineri procurorii bucureşteni au pus în mişcare acţiunea penală împotriva femeii în vârstă de 47 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor.
„La data de 28.03.2024, în timp ce se afla în interiorul locuinţei comune din mun. Bucureşti, sector 4, inculpata a exercitat acte de agresiune asupra soţului său, în vârstă de 57 de ani, pe care l-a înjunghiat de două ori cu un cuţit în zona toracelui, prima dată în jurul orei 02:00, iar apoi în jurul orei 15:00, provocându-i două plăgi penetrante abdominale. Victima s-a deplasat la un magazin din apropierea locuinţei pentru a cere ajutor, iar angajaţii magazinului au apelat numărul de urgenţă 112”; informează, vineri procurorii.
Echipajele medicale sosite la faţa locului l-au preluat pe bărbat şi l-au transportat la spital. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent starea sa este critică.
Sursa: News.ro