Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului în afara localității Negreni. Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicată o autoutilitară transport persoane de 8+1 locuri, condusă de un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj, în care se mai aflau alte 7 persoane și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în care se mai afla încă o femeie, de 55 de ani, ambii din orașul Rovinari, județul Gorj.
În urma coliziunii, femeia, de 55 de ani, din orașul Rovinari, județul Gorj, pasageră în autoturism, a decedat, iar alte 9 persoane, dintre care 5 bărbați și 4 femei, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Pompierii Detașamentului Slatina și Stației Scornicești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru victime multiple, două echipaje SMURD și o autospecială pentru primă intervenție, au intervenit alături de cinci echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt la fața locului.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.