Ultima oră

O minoră a a juns la spital în urma accidentului de la Târgu Cărbunești

La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că în orașul Târgu Cărbunești a avut loc un eveniment rutier cu victime.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 29 de ani, din comuna Lădești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67D, din direcția Târgu Cărbunești-Târgu Jiu, ar fi efectuat neregulamentar virajul la stânga pe marcajul longitudinal continuu, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comuna Jupânești, care se angajase neregulamentar în depășirea acestuia.

În urma impactului a rezultat rănirea unei minore de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *