Ultima oră

O nouă taxă auto prevăzută în programul de guvernare

O nouă taxă auto este prevăzută în programul de guvernare al PNL-PSD-UDMR pentru maşinile care poluează, atât pentru traficul greu, respectiv camioane, cât şi pentru autoturisme.

O nouă taxă auto apare în programul de guvernare al Guvernului Ciucă şi se referă la toate autovehiculele, inclusiv la autoturismele românilor.

Vorbim despre o taxă extrem de importantă şi anume taxa pentru maşinile poluante. Această taxă se regăseşte în programul de guvernare al PNL-PSD-UDMR. Este varianta programului pe care o avem în acest moment şi care urmează a fi prezentată public.

Programul prevede că va fi introdusă în vigoare o nouă taxare pe baza distanţei pentru vehiculele grele (camioane), iar aici vorbim despre transportatori. Dar şi introducerea de taxe mai mari pentru deţinerea în proprietate a celor mai poluante vehicule de transport pasageri, autoturisme, autobuze, autocare pe baza principiului: „poluatorul plăteşte” şi a principiului: „taxării ecologice”.

Acest paragraf arată că, pe de o parte, va fi introdusă o nouă taxă şi pentru transportatori, pe bază de distanţă, ceea ce înseamnă că nu vor mai plăti rovinietă, ci vor plăti în funcţie de distanţa pe care o parcurg şi, pe de altă parte, toţi cei care au maşini poluante în România, fie că vorbim de autoturisme, autobuze sau autocare, vor plăti o taxă.

Momentan nu se cunoaşte ce înseamnă „maşini poluante” pentru că în programul de guvernare nu apare o referire la acest subiect.

O astfel de taxă auto a fost avută în vedere şi în guvernarea trecută, în guvernul PNL-USR-UDMR. Atunci, se discuta despre o taxă auto pentru cei care deţin maşini mai vechi de 15 ani.

„Intrăm într-o zonă de austeritate, cu creşteri de taxe locale, creşteri de taxe pe apartamente, maşini, terenuri, creşteri de taxe pentru maşinile mai vechi de 15 ani. Vom vedea o creştere a accizelor pentru produsele de lux, pentru produsele care au legătură cu consumul. Practic, încercăm să aducem mai mulţi bani la buget din taxe.

Din păcate, nu din combaterea evaziunii. Sper să existe măsuri pentru combaterea evaziunii pentru că aceasta este singura soluţie care ne poate scoate din această zonă de stagflaţie spre care ne îndreptăm pe viitor”, a declarat Adrian Negrescu, consultant fiscal.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *