Incendiu la o secție de votare din județul Dâmbovița. La fața locului au mers pompieri și polițiști, însă autoritățile au fost nevoie să caute un alt spațiu pentru amenajarea secției. Materialele electorale se află sub paza polițiștilor.
Incendiul a izbucnit sâmbătă, la acoperișul căminului cultural din localitatea Puntea de Greci. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești și pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea măsurilor de siguranță publică și lichidarea incendiului.
Garda de Intervenție Vișina au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. De asemenea, Detașamentul de Pompieri Găești intervine cu două autospeciale de stingere, iar Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi.
ADVERTISING
„Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Totodată, au fost afectați și 10 metri pătrați din tavanul din rigips”, au transmis autoritățile.
Nu au fost înregistrate persoane rănite, fiind doar pagube materiale. În clădire se află secția de votare nr. 333. Materialele electorale se află sub paza polițiștilor, la unitatea administrativ teritorială din localitate.
Instituția Prefectului Dâmbovița și Autoritatea Electorală Permanentă – Direcția Județeană Dâmbovița „au identificat un alt spațiu, în incinta Grădiniței Puntea de Greci, unde urmează a fi amenajată, în cel mai scurt timp, secția de votare”.