Dezvăluiri

O tânără din Aninoasa, terorizată de fostul iubit! Bărbatul o sună cu număr privat, a dus-o în pădure și a umilit-o!

Cătălina Andreea Târcomnicu, în vârstă de 23 de ani, din satul Daia, comuna Aninoasa, se judecă cu fostul iubit, cu care a avut o relație de peste un an. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, angajat CFR, nu a acceptat faptul că relația s-a finalizat, în urmă cu două luni și încearcă, violent, să reînnoade idila cu aceasta. Relația s-a finalizat la cererea fetei care susține că fostul iubit era violent, o bătea și a ajuns acum să o terorizeze.

Cristian Constantin Safta are ordin de protecție și nu are voie să se apropie la 100 de metri de fosta iubită, după ce aceasta a reclamat la poliție că respectivul continuă să îi aducă injurii, arată la apropiați fotografii cu aceasta și o batjocorește peste tot. Punctul culminant al acestui comportament s-a înregistrat în timpul relației când fata a fost dusă de respectivul într-o pădure, noaptea, și amenințată că va fi lăsată acolo, dacă nu îi pupă picioarele și nu îl roagă să o aducă înapoi. Șocant este că autoritățile nu o protejează pe tânără de fostul iubit care continuă să o agaseze cu telefoane, cu număr necunoscut, și îi transmite tot felul de amenințări prin persoane apropiate. Andreea se teme pentru viața ei, mai ales că locuiește împreună cu mama bolnavă și nu are pe nimeni care să o protejeze în eventualitatea în care respectivul i-ar intra pe proprietate. Andreea susține că problemele în relație au pornit de la gelozia exagerată a acestuia.

„La început era diferit fata de mine dar după două luni s-a schimbat complet. Îmi reproșa tot felul de lucruri, apoi a început să mă bată, îmi lua telefonul tot timpul și mă amenința că va face publice fotografii cu mine, din timpul relației. Acesta mi-a făcut mai multe fotografii, iar eu nu am puțin sa spun nu, iar acum le arata tuturor și rade de mine. Suntem în proces la Judecătoria Târgu Cărbunești după ce am făcut o plângere că m-a bătut. Am ajuns și la psiholog dar grav este că mă tem pentru viața mea”, spune Andreea, cu mențiunea că respectivul locuiește în satul vecin, are mașină și oricând o poate lua chiar de pe stradă că sa îi facă rău.

„Mi-a transmis că ne va da foc la casă, mă înjură vizavi de tatăl meu care este decedat dar și de toată familia, mi-a transmis că mă omoară și spune peste tot că el va scăpa deoarece are relații prin tatăl său care este apropiat de persoane din Primăria Aninoasa”, a completat tânără. Ea povestește că Safta Cristian a preferat-o deoarece are o situație materială bună, rudele îi sunt in străinătate iar el nu a avut loc de muncă până recent. Practic, ar fi trăit pe spatele fetei, iar și acest lucru îl regretă. Acest lucru este confirmat și de locuitori ai satului Daia.

„El m-a făcut de râs peste tot, la toți tinerii din comună, arată filmări și fotografii cu mine, umilindu-mă peste tot. Am dat declarații la Judecătorie, a făcut-o și el, dar spune peste tot că are relații și nu i se va întâmpla nimic. Chiar cred asta deoarece continua să mă terorizeze și să distribuie materialele cu mine pe la apropiați, fapt pe care autoritățile îl ignoră”, a completat Andreea.

Tânăra este fără niciun fel de apărare în acest caz și spune că nu are încredere în autorități, reamintind crima de la Baia de Fier unde fata respectivă a făcut plângeri și nu a fost luată în calcul de organele de cercetare penală.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *