O angajată ca ofiţer la Direcţia Anticorupţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ a fost reţinută de către colegi, fiind cercetată într-un dosar de cercetare penală.
Dosarul este instrumentat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, după o acţiune care a avut loc luni, 5 februarie 2024. În urma acesteia, persoana vizată a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore, urmând să se dispună o măsură preventivă.
Poate fi vorba despre control judiciar, pe care îl poate lua procurorul desemnat să coordoneze ancheta, arestarea la domiciliu sau chiar arestarea preventivă, apanajul judecătorilor.
Pare incredibil, dar poliţista a ajuns în această situaţie deoarece a condus fără permis.
„Ofiţerul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, în formă continuată. Este vorba de şapte acte materiale, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024“, a declarat, pentru „Mesagerul de Neamţ.ro“, procuror Iustina Magdalina, purtător de cuvânt al Parchetului Neamţ.
Infracţiunea comisă de ofiţerul nemţean este reglementată de articolul 335 din Codul penal, care, la alineatul 1, arată: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.