Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, salvamontiştii au stabilizat persoana bolnavă şi au pregătit-o pentru transportul cu o ambulanţă Salvamont.
„Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj aflaţi în serviciul operativ în Baza de intervenţie Rânca – masivul Parâng, pentru acordarea primului ajutor şi transportul unei persoane cu grave probleme cardiace către prima unitate medicală specializată. (…) În zonă este viscol puternic, cu transport masiv de zăpadă, drumul către Novaci este închis de către autorităţi din cauza troienelor foarte mari de zăpadă acumulate şi a vizibilităţii reduse”, transmite Salvamont Gorj.
Salvamontiştii au anunțat luni seara că vor încerca să parcurgă tronsonul de drum cu o ambulanţă specială cu capacitate de intervenţie în teren montan şi în condiţii deosebite.