Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus, intră în carantină totală, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela.
Se instituie pe perioada stării de urgență măsura de carantinare a orașului Suceava și a încă 8 comune limitrofe, conform Ordonanței militare 6.
Va fi permisă intrarea și ieșirea transportului de marfă.
Accesul pe aeroportul din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență.
CJ Suceava și primarii din zona de carantinare și de protecție vor lua măsuri pentru a asigura asistență socială și aprovizionarea cu hrană a celor care nu se pot deplasa.