Actualitate

Pădurile din Rânca, pline de gunoaie aruncate de proprietarii de pensiuni

Pădurile din zona Rânca sunt pline de tot felul de deșeuri, aruncate în principal de proprietarii de pensiunii.

Dana Oniga deține o cabană în zona Rânca, pentru petrecerea vacanțelor familiei și a timpului liber. Aceasta adună de mai mulți ani gunoaiele din pădurile aflate în preajma unităților de cazare a turiștilor și a reușit să strângă în jurul ei mai mulți voluntari și să deruleze în urmă cu câteva zile o acțiune de strângere a deșeurilor. Dana Oniga a postat pe pagina sa de Facebook fotografii cu deșeurile strânse și arată că puțini dintre proprietarii de spații de cazare au venit să o ajute să strângă gunoaiele. „Așa arată pădurile din Rânca, Gorj, România, Uniunea Europeană, in 2023, după aproape 30 de ani în care s-a construit fără să se dea socoteală, debarasându-se tot surplusul acolo, exploatându-se flora spontană la maximum (lucru prohibit), de către culegători veniți din împrejurimi și care lasă după ei ceva greu de descris, după luni de ședere pe unde apucă. De câte ori se fac acțiuni de ecologizare, la care sunt invitați posesorii de cabane și pensiuni, plus cei care au afaceri in Rânca, răspundem „prezent” maximum 10 oameni, restul făcându-se că plouă, sistematic. Sunt peste 400 de cabane în zonă!!“, a arătat Oniga.

Doar nouă proprietari de cabane au venit să strângă deșeurile. „Pădurea pe care o vedeți în imagini este pe punctul de a fi curățată în întregime și posibil transformată într-un traseu de agrement, după muuulte ore de muncă grea și ajutor primit de la reprezentanți ai Primăria Orașului Novaci, ai Casei de Cultură Novaci, a 17 copii voluntari minunați din Novaci, a doi jandarmi din Rânca și 9 posesori de cabane (aceiași care venim de fiecare dată). În concluzie, topul principalilor producători de gunoaie în Rânca sunt deținătorii de cabane și pensiuni, culegătorii de afine și ciuperci și pe ultimul loc sunt turiștii, care in afară de mizerie la drumul principal și pe pârtii, nu fac mare lucru“, a mai transmis Dana Oniga.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *