Sport

Pandurii are acordul majorităţii echipelor de Liga 2 în privinţa ridicării interdicţie de a legitima jucători. „E în spiritul competiţiei”. Mesajul pentru cele care s-au opus

După ce, în toamnă, din cauza datoriilor de peste 1 milion de euro către ANAF şi diverşi fotbalişti, a primit, din partea FRF, interdicţie să poată legitima jucători, Pandurii speră să scape în această lună, parţial, de sancţiune. În acest sens, ultima clasată a cerut acordul tuturor echipelor din Liga 2 să poată să legitimeze fotbalişti pentru a putea continua competiţia, a obţinut aprobare de la majoritatea, iar acum se aşteaptă un răspuns de la FRF.

Călin Cojocaru: „Dacă nu putem să îi legitimăm, i-am nenorocit pe aceşti băieţi”

Singurele colege care s-au opus au fost ASU Politehnica Timişoara, Metaloglobus Bucureşti şi CSM Reşiţa.

”Sper să reuşim să primim acceptul federaţiei să legitimăm jucătorii pe care i-am adus deja, fiindcă avem 15 acorduri ale echipelor din Liga 2 care ne-au spus că sunt de acord să transferăm jucători, şi mă refer la jucători Under 19, nu la seniori. Eu spun că este în spiritul competiţiei, în spiritul fair-play să ne lase să transferăm aceşti jucători şi să continuăm competiţia cum trebuie, nu doar să ne prezentăm la meciuri. Aşteptăm acum, de la reprezentanţii noştri din Comitetul Executiv, de la domnul Braşoveanu (n.r. – Auraş Braşoveanu, preşedinte executiv la Concordia Chiajna) şi de la domnul Burcă (n.r. – Marius Burcă, preşedinte Metaloglobus), să ne susţină cauza şi să convoace Comitetul de Urgenţă pentru a putea transfera aceşti băieţi aduşi aici. Dacă nu putem să îi legitimăm, i-am nenorocit, ca să spun aşa, pe româneşte, pe aceşti băieţi, fiindcă pe unii i-am mutat deja şi cu şcoala în Târgu Jiu. Este anormal să nu putem să îi legitimăm, până la urmă fotbalul e un sport, fair-play-ul trebuie să domine şi trebuie să ne ajute să dea acest acord pentru a putea să îi legitimăm”, a spus antrenorul Călin Cojocaru, originar din Timişoara.

Mesaj pentru echipele care s-au opus

Antrenorul echipei Pandurii a transmis şi un mesaj echipelor care s-au opus.

„Eu chiar pe cei de la Poli nu pot să-i înţeleg, mai ales că nu jucăm cu ei, pentru că am jucat şi tur şi retur, iar şi dacă am fi jucat, până la urmă vrem să legitimăm nişte copii care să joace fotbal şi să crească. Am vorbit cu ei, au spus că nu ne trimit niciun răspuns, dar vor fi de acord cu hotărârile Comitetului Executiv, şi le vor respecta. Reşiţa nu ne-a dat acordul, dar domnul Burcă este şi reprezentantul nostru şi ar trebui să ne susţină cauza. Ştiu că este un om de calitate şi sper să ne susţină cauza pentru că e reprezentantul cluburilor de Liga 2, inclusiv al nostru, şi trebuie să se lupte pentru noi. Nu avem pretenţia să transferăm jucători cu experienţă, de certă valoare, vrem doar să putem continua competiţia şi la nivelul Ligii 2, nu doar la nivel de de juniori. Pentru că, dacă nu am putea să facem aceste transferuri, cu siguranţă una dintre echipele de juniori nu va putea juca. Dacă jucăm noi la Liga 2 cu juniorii, atunci juniorii noştri nu se pot prezenta la meciurile de republicani, iar la două neprezentări consecutive la juniori U19 sau U17, exclud şi echipa se seniori din campionat. Interesul tuturor este să se joace, pentru că aşa este spiritul fair-play şi cred că e normal să ne lase să evoluăm”, a mai spus Cojocaru.

„Snagovul nu s-a retras încă, aşteaptă şi ei această decizie”

Călin Cojocaru e la curent şi cu situaţia de la Sportul Snagov, club care şi-a întrerupt din nou antrenamentele, iar mulţi dintre jucători au mers la echipa din Liga 3 Dacia Unirea Brăila, unde sunt şanse să ajungă şi finanţatorul Ovidiu Onosă. Totuşi, antrenorul gorjenilor spune că Snagovul aşteaptă o decizie a FRF faţă de iniţiativa clubului Pandurii, pentru a profita şi ea de această situaţie, în caz că se va da ”verde” pentru legitimări.

”Snagovul nu s-a retras încă, aşteaptă şi ei această decizie. Am văzut că au trimis ceva jucători la Brăila. Am vorbit cu un reprezentant al lor şi, cu certitudine, dacă nu îi vor lăsa să transfere, se vor retrage, fiindcă, la fel, sunt în imposibilitatea de a juca”, a mai precizat Cojocaru.

Pandurii, ultima clasată din Liga 2 după 21 de etape, a adus în această iarnă inclusiv jucători străini, din Franţa, Nigeria sau Serbia!

Lotul pe care Pandurii îl are în acest moment în cantonamentul efectuat pe plan local, format din 28 de jucători:

portari: Alexandru Opriţa, Cătălin Iovicin (Bega Timişoara), Alexandru Achiriloaei (Rapid), Alexandru Krupenschi (Pandurii juniori);
fundaşi: Daniel Ciobanu, Alexandru Vasilescu, Nicolae Cotolan, Borisav Zlataric (SC Borgfeld/Germania), Alexandru Catrici (Rapid), Matei Babaua (Rapid), Emmanuel James Okeke (NK Sesvete/Croaţia), Robert Dănescu (Campionii FC Argeş);
mijlocaşi: Kazuki Takahashi, Alexandru Trancă, Alexandru Dinu Ivănescu, Adrian Tănăsoiu, Ludovic Erhard, Alexandru Cuţitoiu (Pandurii juniori), Horaţiu Peia (Pandurii juniori), Albert Cornicioiu (Pandurii juniori), Leonard Gheorghe (Pandurii juniori), Aurel Pirciu (FCSB II), Cristian Iulian Ştefan (FCSB II), Korede Adedoyin (Everton U23/Anglia);
atacanţi: Andrei Şendroiu, Patrick Popescu, Alexandru Bodea (FCSB II, ex Farul), Steven Goma (Franţa)

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *