Sport

Pandurii Târgu Jiu s-a impus cu scorul de 6-1 în meciul cu Gilortul Târgu Cărbuneşti

Pandurii Târgu Jiu a câştigat la scor meciul din etapa a 4-a cu Gilortul Târgu Cărbuneşti, scor 6-1, în partida care s-a disputat sâmbătă pe terenul din Cărbuneşti.

Pandurii a dominat jocul şi a avut numeroase ocazii până la pauză dar a marcat un singur gol. Acesta a fost înscris în minutul 11 de Robert Petre care a recuperat mingea la 30 de metri de poarta adversă şi a înaintat cu mingea la picior şutând de la aproximativ 20 de metri în stânga portarului. Până la pauză Pandurii a mai ratat prin Georgescu, al cărui şut a fost respins de un jucător de pe linia porţii iar altul de portar, alte ratări aparţinând lui Pleaşcă şi Rasoveanu. Scorul la pauză a fost 1-0 pentru Pandurii dar imediat după reluarea jocului gazdele de la Gilortul au egalat prin Dănăricu, în minutul 47.

Pandurii a revenit în avantaj în minutul 50 când, după o fază prelungită de atac, Savu a fost faultat în careul advers iar Suentley reuşise să marcheze imediat după dar arbitrul a dictat penalti. Pleaşcă a executat lovitura de la 11 metri şi scorul a devenit 2-1. Tot Pleaşcă a fost aproape de gol în minutul 56 iar scorul a devenit 3-1 pentru oaspeţi din minutul 58. După o fază prelungită de atac şi o incursiune a lui Suently, Robert Petre a şutat puternic dar portarul a respins în faţă iar Georgescu a recuperat şi a înscris. Din minutul 60 Truşescu a fost schimbat cu Afrim iar Rasoveanu cu Obeng. La un minut după intrarea pe teren Obeng a recuperat un balon la mijlocul terenului şi a pasat căpitanului Marian Pleaşcă acesta înscriind pentru 4-1. În minutul 68 Peniel Obeng şi-a trecut numele şi pe lista marcatorilor şi scorul a devenit 5-1. În minutul 75 antrenorul Călin Cojocaru a făcut din nou o dublă schimbare, ieşind de pe teren Petre şi Mensah şi intrând Bebeto şi Stancu. Pleaşcă a fost schimbat şi el în minutul 80 cu Corduneanu, cel care a pasat pentru Bebeto, care a marcat pentru 6-1 în minutul 82.

Pandurii: Cătălin Iovicin – Alberto Suently, Andrei Georgescu, Sean Aerts, Robert Petre, David Savu, Alfred Mensah, Marian Pleaşcă, Andrei Truşescu, Jorgen Gomes, Ovidiu Rasoveanu. Rezerve: Alexandru Opriţa, Mihai Stancu, Peniel Obeng, Eric Izquierdo, Cătălin Afrim, Bebeto Lupuleţ, Duijker Tyrese, Raul Cojocaru, Carlos Corduneanu. Antrenor: Călin Cojocaru.

La meci au fost prezenţi şi membri ai galeriilor echipei Pandurii care s-au deplasat la toate meciurile disputate de echipă în acest sezon.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *