Un incendiu a izbucnit, duminică dimineață, la etajul I al Spitalului 700, din Târgu-Jiu, în Secția Neurologie, în care erau internați pacienți suspecți de coronavirus. Potrivit reprezentanților ISU Gorj, nu au fost înregistrate victime. Incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 07.00, la un corp de iluminat dintr-o baie situată pe holul secției, aceasta degajând fum dens. „Apelul a fost inițiat de către un angajat al spitalului, care semnala faptul că incendiul se manifesta la Secția Neurologie destinată pacienților suspecți de infecția cu noul coronavirus.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru lucru la înălțimi, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Echipajele de intervenție au constatat că o lampa de iluminat dintr-o baie situata pe holul secției degaja fum dens. Lampa fusese deconectată de către angajatii spitalului care acționaseră cu un stingător pentru stingerea incendiului. S-a efectuat aerisirea încăperii și a holului.
Din fericire, nimeni nu a suferit leziuni în urma acestui incident, saloanele in care se afla pacienții nu au fost afectate, nu s-a impus evacuarea pacienților sau a personalului medical, iar în prezent activitatea spitalului se desfășoară în conditii normale”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.