Actualitate

Parc fotovoltaic pentru cea mai mare investiție de la Cărbunești

Cea mai mare investiție de la Târgu-Cărbunești, din ultimii ani, va beneficia de un parc fotovoltaic, pentru producerea energiei electrice. Este vorba de investiția începută de compania Soceram, care va deschide o fabrică de BCA la Cojani. Au fost începute demersurile și pentru alimentarea cu gaze a viitoarei fabrici.

În luna noiembrie a anului trecut autoritățile locale și județene, alături de reprezentanții companiei Soceram, au deschis șantierul fabricii de BCA de la Târgu-Cărbunești. La evenimentul de deschidere a șantierului a fost prezent președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, alături de Constantin Spînu, directorul de investiții al Soceram. Investiția se apropie de 30 de milioane de euro și se va întinde pe 10 hectare. Terenul a fost achiziționat de către investitor. Vor fi între 150 și 180 de locuri de muncă. Viitoarea fabrică va produce 1.500 de metri cubi de BCA pe zi, respectiv o jumătate de milion de metri cubi de BCA pe an.

Materialele produse vor fi livrate în județul Gorj și în țară. Reprezentanții fabricii au început deja recrutarea de personal pentru a putea să înceapă activitățile, pe măsură ce fabrica va prinde contur.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *