Poşta Română a anunţat, joi seară, că va continua distribuirea prestaţiilor sociale către beneficiari, iar poştaşii vor purta echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie la persoanele suspectate sau infectate cu coronavirus.
”Compania Naţională Poşta Română se alătură demersurilor instituţionale de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 şi a dispus măsuri administrative pentru contactul controlat al salariaţilor poştali cu persoanele aflate în carantină sau autoizolare.
Referitor la decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poştale în care se află persoane în carantină sau autoizolare, precizăm că a fost o decizie cu aplicabilitate limitată, până la momentul la care instituţiile abilitate urmau să ne transmită modalitatea de lucru stabilită, în vederea colaborării cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, acestea urmând să transmită periodic lista cu persoanele care se află în situaţiile mai sus menţionate”, a transmis, joi seară, Poşta Română, printr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătaţii, s-a stabilit faptul că nu există riscul de contaminare, atâta timp cât distribuirea prestaţiilor sociale către persoanele aflate în autoizolare se realizează de către poştaşii dotaţi cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie.
”Pentru cazurile excepţionale şi anume persoane care sunt deja internate în spital, există posibilitatea întocmirii unei procuri în baza careia aparţinatorii vor putea ridica prestaţiile sociale cuvenite, precum şi toată corepondenţa. Reamintim că suntem în contact permanent cu autorităţile locale abilitate şi cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică şi menţionăm că, până în acest moment, niciun beneficiar de prestaţii sociale nu a fost afectat şi nici nu anticipăm să existe vreun caz în care vreun client să nu işi primească drepturile cuvenite”, a mai transmis Poşta.
Compania a precizat că măsurile ”vizează protejarea angajaţilor, dar şi protejarea populaţiei, limitând astfel răspândirea cu noul tip de coronavirus.
Sursa : a1.ro