O pensiune din localitatea Crasna este scoasă la vânzare de către o agenție imobiliară. Pensiunea Crasmontana Konak este vândută cu suma de 1,6 milioane de euro. Pensiunea este pe site-ul de călătorii Booking, dar nu are note bune date de către turiștii care i-au călcat pragul.
Pensiunea are o suprafață de 2.000 metri pătrați și dispune de 17 camere complet mobilate și fiecare cu baie proprie.
„AD imobiliare vă oferă spre vânzare o pensiune impresionantă, situată în Crasna, Gorj, ideală pentru cei care doresc să își dezvolte afacerea în turism într-o zonă de poveste. Proprietatea se bucură de un teren generos, frumos amenajat, de 12.000 mp, cu o deschidere de 84 m la stradă, fiind ușor accesibilă și într-o locație extrem de atractivă, cu un cadru pitoresc datorită așezării sale în apropierea Munților Parâng.
Pensiunea este situată într-o zonă pitorească, la doar 35 km de Târgu Jiu și 30 km de stațiunea montană Rânca, renumită pentru sporturile de iarnă și drumeții. Zona impresionează prin peisajele naturale, ideale pentru ecoturism și recreere“, se arată în anunțul făcut de agenția imobiliar.