Ultima oră

Percheziții în județul Gorj. Mai mulți oameni de afaceri sunt vizați de anchetă

 

26 de percheziții în mai multe județe din țară, printre care se numără și Gorjul, sunt efectuate de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. O grupare infracțională specializată în înșelăciune și spălarea banilor se află în vizorul oamenilor  legii.

Perchezițiile s-au efectuat în județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Dâmbovița, Mureș, Sibiu, Cluj, Ilfov și în municipiul București.

Conform anchetatorilor, în primăvara anului 2022, o persoană ar fi inițiat, în județul Gorj, un grup infracțional cu scopul creării unor circuite economice fictive de reciclare a deșeurilor de ambalaje, prin intermediul cărora să fie obținute sume importante de bani de la OIREP (organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului).

Deșeurile pentru care se primeau bani erau doar în acte

Inițial, gruparea s-ar fi bazat pe relații de familie, liderul acesteia folosind o societate comercială pentru a intra în relații contractuale cu OIREP-urile și prin intermediul căreia să fie obținut și distribuit produsul infracțional între membrii grupării.

„Ulterior, pentru a da o aparență de legalitate circuitului comercial conceput ca mod de operare, membrii grupării ar fi cooptat mai mulți administratori (de fapt sau de drept ) ai unor societăți comerciale având ca obiect de activitate colectarea de deșeuri. Aceștia, în schimbul unor sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor, ar fi aderat la gruparea de criminalitate organizată. Ar fi întocmit documente în care ar fi menționat, în mod nereal, livrări de deșeuri către societatea comercială controlată de lider.

În scopul atestării trasabilității deșeurilor de la generator până la reciclator, administratorii acestor societăți ar fi întocmit în fals și înscrisuri privind achiziția de la persoane fizice sau de la alți colectori a cantităților de deșeuri facturate către firma liderului grupării.

Pentru întregirea circuitului economic fictiv, persoanele cercetate ar fi atras în gruparea infracțională reprezentanții unor societăți comerciale având ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri care ar fi întocmit documente de transport pentru curse neefectuate, ar fi înregistrat prestări de servicii nereale și ar fi încasat contravaloarea facturilor emise, obținând astfel o parte a produsului infracțional.

Prin acest mecanism, gruparea de criminalitate organizată ar fi indus în eroare mai multe societăți de tip OIREP cu privire la faptul că ar fi efectuat livrări de deșeuri pentru a fi reciclate, încasând sume de bani de la fiecare, pentru aceeași „marfă”.

Ulterior, după ce erau transferate diverse sume de bani de către OIREP-uri sau alți clienți reali în conturile societății controlate de către lider, banii ar fi fost retrași în numerar de la ATM-uri sau virați în conturile firmelor membrilor grupului infracțional organizat.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse pentru audieri aproximativ 30 de persoane (persoane cercetate și martori).

Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul: brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj, Târgu-Mureș; serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Sibiu, Dâmbovița; jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei; grupărilor de jandarmi mobile Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș; inspectoratelor de jandarmi județene Sibiu și Olt“, au transmis reprezentanții DIICOT.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *