Ultima oră

Percheziții într-o localitate din Oltenia: 350.000 lei sustrași din casieria unei primării

Patru percheziţii se desfășoară în această dimineaţă la sediul Primăriei Cilieni și la domiciliile unor funcționari din cadrul instituţiei respective. La acțiune participă polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE). Potrivit IPJ, percheziţiile se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare. Conform realitateadeolt.net, printre cei vizaţi de percheziţii se numără casieriţa primăriei. Aceasta ieşise recent la pensie.

„Din cercetări a reieșit faptul că, funcţionari din cadrul autorităţii publice locale şi-ar fi însușit aproximativ 350.000 lei din casieria unității, sumele respective fiind încasate de la cetățenii pentru plata impozitelor și taxelor locale, fiindu-le eliberate chitanțe în acest sens, sume care, ulterior, nu ar mai fi fost depuse în totalitate la trezorerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În baza unor mandate de aducere, trei persoane urmează să fie conduse la sediul poliției, pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *