Ultima oră

Percheziții la o grupare specializată în obținerea frauduloasă de fonduri

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, desfăşoară, joi, o amplă acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în obţinerea ilegală de fonduri nerambursabile, garantate de bugetul de stat, printr-un program de finanţare.

În cadrul acestei acţiuni, vor fi puse în executare 42 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Galaţi, Maramureş, Suceava, Neamţ, Vaslui şi Iaşi.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *