Ultima oră

Peste 1,6 milioane de străini ne-au vizitat țara în 2024. Câți bani au cheltuit!

În primele nouă luni ale anului, turiştii străini au cheltuit în România, în medie, 2.982,8 lei/persoană, principalele motive ale sejurului fiind călătoriile de afaceri, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul al treilea, turiştii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie 2.811,5 lei/persoană.

În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2024, numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în România a fost de 1,683 milioane, cheltuielile acestora însumând 5,019 miliarde lei (în medie 2.982,8 lei/persoană).

Călătoriile pentru afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 50,2% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 57% din totalul cheltuielilor.

”Călătoriile în scop particular au reprezentat al doilea motiv motiv al sejurului petrecut de către 49,8% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada menţionată, cheltuielile acestora reprezentând 43% din totalul cheltuielilor. Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în cele nouă luni din 2024 a fost avionul, folosit de 77,7% din numărul total de turişti, în timp ce 15,3% au utilizat autoturisme proprii, 5,3% autocare şi autobuze, 0,5% ambarcaţiuni fluviale, 0,9% alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.) şi 0,3% trenuri”, scrie stirileprotv.ro.

În trimestrul III din 2024, numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 717.700, cheltuielile acestora însumând 2,018 miliarde lei (în medie 2.811,5 lei/persoană).

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III, 42,9% au călătorit în scop de afaceri, cheltuielile acestora reprezentând 54,8% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul III 2024, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,5%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (16,8%) şi de cheltuielile pentru cumpărături (13,9%).

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III al anului, 57,1% au călătorit în scop particular, cheltuielile acestora reprezentând 45,2% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor în scop particular, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (43,2%), urmate de cheltuielile pentru cumpărături (17,8%) şi de cheltuielile în restaurante şi baruri (17,4%).

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în trimestrul III 2024 a fost avionul, folosit de 75,7% din numărul total de turişti, în timp ce 17,4% au utilizat autoturisme proprii, 4,8% autocare şi autobuze, 1,6% alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.), 0,3% ambarcaţiuni fluviale şi 0,2% trenul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *