Ultima oră

Peste 3.000 de cazuri noi de Covid-19 după 33.000 de teste făcute în 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost raportate 3.174 de cazuri noi de COVID-19 din 33.000 de teste. Alți 77 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavius. La terapie intensivă sunt 1.025 pacienți.

Până pe data de 27 ianuarie, au fost confirmate 718.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus în România. 662.400 de pacienți au fost declarați vindecați. Numărul total al deceselor de la începutul pandemiei până în prezent a trecut de 18.000.

Județul Timiș rămâne în scenariul roșu.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.003 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 18.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.01.2021 (10:00) – 27.01.2021 (10:00) au fost raportate 77 de decese (46 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.839. Dintre acestea, 1.025 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.354.600 teste RT-PCR și 95.533 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.604 de teste RT-PCR (17.096 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.508 la cerere) și 7.523 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 88 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 42.806 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.567 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.634 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 150 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.123 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 630 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 ianuarie, 4.591 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 781.330 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *