Eveniment

Petruț, urmărit național pentru fraude de ordinul milioanelor, în detenție la Târgu Jiu

Mihai Petruț, încătușat în trafic, anul trecut, de polițiștii bihoreni care era dat în urmărire națională pentru comiterea unor fraude cu prejudiciu de peste 4,9 milioane de lei, dar și pentru conducere sub influența alcoolului, face pușcărie la Târgu Jiu. Recent și-a cerut eliberarea condiționată, iar o instanță a Judecătoriei Târgu Jiu a spus nu solicitării acestuia.

Bărbatul în vârstă de 31 de ani era fugar din iarnă lui 2021, după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de detenţie pentru un accident rutier provocat pe DN 76, între Oradea şi Sânmartin. Evenimentul rutier s-a produs pe 22 martie 2020, în jurul orei 2 dimineaţa. La volanul unui bolid marca Land Rover şi cu o alcoolemie de 2,09 g/l alcool pur în sânge, Petruț Mihai nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de mers și a acroșat un Audi. Din fericire, ambii şoferi au scăpat teferi din incident, iar şoferul din Land Rover a fost trimis în faţa instanţei pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Șoferul și-a recunoscut fapta şi ar fi scăpat de închisoare, însă avea deja două condamnări la pedepse cu suspendare pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală şi înşelăciuni din afaceri ilicite cu deşeuri metalice. Prin firme în spatele cărore se află niște interpuşi, Petruț Mihai ar fi făcut tranzacţii pe care nu le-a evidenţiat în contabilitate, prejudiciul total cauzat bugetului de stat ridicându-se la peste 4,9 milioane lei, care nu a fost nici până azi recuperat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *