La data de 5 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Astfel, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la două locuințe de pe raza orașului Rovinari și a comunei Drăguțești.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol, tip airsoft, două capsule de CO2 de 12 grame fiecare, 34 de bile metalice, un imbus ce servește la sistemul de înlocuire a capsulei și 2 accesorii, ce servesc la întreținerea și curățarea armei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.