Organizația Gorj a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a organizat, vineri, evenimentul de lansare a candidaților săi la alegerile din 27 septembrie, în prezența europarlamentarului Eugen Tomac, președintele PMP și a secretarului general adjunct al partidului, Ioana Constantin.
Liderul PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean, a prezentat liniile principale ale programului său politic, precum și prioritățile pe care le are în vedere pentru dezvoltarea județului.
”Este absolut necesară elaborarea unei strategii pentru Gorj, bazată pe criterii de prioritizare a investițiilor, în vederea realizării unei dezvoltări economice şi sociale care să ducă, pe termen lung, la creşterea calităţii vieţii populaţiei judeţului”, a declarat Davițoiu.
Europarlamentarul Eugen Tomac a precizat că trebuie pus accent pe transparența actului decizional în administrația publică, publicarea tuturor contractelor și facturilor, stoparea risipei banilor publici. Președintele PMP a abordat, în mod special, problema închiderii mineritului în Gorj și s-a declarat adeptul unor alternative realiste pentru această zonă, cu scopul de a fi menținute locurile de muncă.
”Ne-am bătut în Parlamentul European ca mineritul românesc să poată beneficia de resurse consistente, astfel încât locurile de muncă să poată fi convertite în așa fel încât să se creeze o industrie reală care să asigure o bunăstare cetățenilor. Ca patrioți însă, trebuie să facem totul ca acest termen de închidere a minelor de cărbune să se extindă cât mai mult, adică de la 2035 și mai mult, pentru că vor exista negocieri, până când se vor crea alternative realiste care să asigure locuri de muncă bine plătite”, a afirmat Tomac.