Dezvăluiri

Podețe pe preferințe la Vladimir! Edilul a plecat în concediu, jumătate de comuna nu are apă!

Primarul de Vladimir, Ion Ianăși, a intrat în concediu de odihnă, lăsând la conducerea primăriei secretarul localității și câteva sute de familii din comună fără apă la robinet. Nu este însă singura treabă neterminată lăsată în urmă de primarul liberal. În localitate se mai execută o lucrare de investiții, dar de data aceasta beneficiarii lucrării sunt împărțiți în două categorii. Mai exact, în cei care l-au votat pe primarul liberal și în cei care nu au făcut asta. Cei care și-au dat votul pentru Ianăși au primit bonus acum un podeț nou la poartă, cei care au greșit crezând în alți contracandidați s-au trezit săriți de investiția din bani publici, ei primind, în schimb, doar un șanț ori o conductă.

 

Localnicii din ultima categorie vociferează nemulțumiți, dar primarul nu ii aude că e plecat. In general, edilul nu pleacă urechea la cei care au alte preferințe politice iar când îi poate taxa o face, din cate se vede, cu plăcere.

La Moțești nu este apa, iar primarul da vina pe cei care risipesc apa oprind-o să ajungă la toți beneficiarii din comună.

 

Citește și:

Un comentariu

  1. 10 lei mc de apa si nu mai consuma nimeni aiurea. Cat despre problema podetelor…. asta niciun copil de gradinita NU o crede!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *