De ce să ne mai dăm pe după tufiș: România este în continuare o țară excepțională. Unii ar spune, „Păcat că e locuită!”, în continuarea afirmației de mai sus. Chiar și așa, dar sunt câteva elemente care nu pot fi ignorate. Cred că primul este avantajele geografice, resursele solului și ale subsolului, precum și resursa umană. Mai sunt tradițiile, cultura și religia.
România chiar este o parte importantă a Europei și va fi o parte și mai importantă a Europei, mai ales că sunt destule șanse ca centrul de greutate să se mute de la Vest la Est și vatra adevărată a Europei să fie Europa Centrală și de Est și nu Occidentul European care decade, dacă nu economic, dar spiritual și cultural.
Problema este că România avea, în 1990, și tot timpul a avut potențial. A avut un potențial uriaș în toate domeniile de activitate: de la educație, la sport, de la agricultură la industrie și turism. Probabil că și europenii din Occident și-au dat seama că au pierdut foarte multe în ultima sută de ani și ar trebui să țină cu dinții de România, așa cum este ea: nu prea dezvoltată, cu opintiri economice, cu greutăți, cu drumuri cu probleme, cu infrastructura feroviară la pământ, dar cu multe resurse și foarte multe elemente conservate perfect, care în Vest s-au pierdut sau au fost eliminate de civilizație. Sigur că în economia capitalistă capitalul este pe primul loc și nu omul. Bătălia nu este dată, războiul cu valorile pervertite nu este pierdut. Fiecare țară ar trebui să fie lăsată să se dezvolte în funcție de resursele pe care le are și ajutată acolo unde nu le are.
Sunt multe lucruri care nu se leagă și care nu au logică în politicile Uniunii Europene. Una ar fi politica în domeniul energiei. UE și statele membre și-au asumat parțial sau total Pactul Verde și ținta este comună: neutralitate climatică până în 2050. Suntem însă într-un moment în care se face trecerea de la combustibili fosili la energia verde, fără să existe alternative certe care să aducă energie sigură și care să nu afecteze economic statele europene. În plus, efortul de decarbonizare al Uniunii Europene este un nonsens, având în vedere că, potrivit datelor oficiale China, Rusia și SUA sunt campioane planetare la emisii de Co2 din combustibili fosili. În tot acest timp, Uniunea Europeană produce numai 7,2% din emisiile globale de CO2 din combustibili fosili.
Este de apreciat efortul UE de a fi cu pieptul bombat în fruntea statelor care luptă contra încălzirii globale și pe ceilalți nu îi prea interesează. Nu mai punem statele care sunt în curs de dezvoltare din Asia și din Africa, care spun că e dreptul lor să se industrializeze cu ajutorul combustibililor fosili, așa cum au făcut statele din Europa Occidentală. Fără să genereze o politică energetică solidă, adecvată la nivelul fiecărui stat, Uniunea Europeană riscă să ajungă la faliment economic. Unele state, precum Germania, campioana la emisii de CO2 din cadrul Uniunii Europene, încearcă să își revitalizeze producția de curent electric prin folosirea carierelor de cărbune și a termocentralelor pe care nu le-au închis niciodată.
În primul rând este nevoie de susținerea cercetării pentru noi surse sustenabile de producere a energiei electrice, precum și de baterii pentru stocare. Trebuie găsite soluții pentru a produce energie curată și noaptea, atunci când energia fotovoltaică nu mai dă randament. România și Uniunea Europeană nu trebuie să își ruineze economia doar pentru a decarbona haotic sistemul energetic. Este nevoie de energie în bandă și nu este la fel de ușor de obținut peste tot. În Europa avem în continuare state unde sunt ierni grele. Nu au apărut încă palmierii și iernile cu plus în termometre.
Așadar, și România și UE au nevoie de politicieni limpezi la minte, de oameni de stat care să gândească politici pentru bunăstarea oamenilor. Este nevoie de echilibru în politicile publice. Până acum s-a văzut că suntem conduși de politicieni prea mici pentru provocări atât de mari. Să nu ne trezim că o să ne pună să tăiem și pădurile pentru că emis CO2, pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050.
