Politică

Politicienii, acuzați de un lider din CE Oltenia: Zona Olteniei a fost vândută pe tarabă

Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, acuză politicienii că au vândut Oltenia pe tarabă în momentul în care au votat legea de închidere a mineritului.

Jan Popescu îi taxează pe politicienii aflați la guvernare, care, săptămâna trecută, au votat în parlament Legea decarbonizării. Potrivit actului normativ, până în 2025 se vor închide majoritatea capacităților de produce a energiei pe cărbune. Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia acuză că factorul politic a vândut zona Olteniei pentru niște bani care vor fi atrași din Planul Național de Redresare și Reziliență. Jan Popescu dă asigurări că minerii și energeticienii din cadrul CE Oltenia vor avea parte de o protecție socială, în caz de concedieri colective. Mai exact, ar urma să primească venituri de completare pe o perioadă de 4 ani. “Dacă factorii politici județeni, naționali nu se gândesc la suveranitatea țării, la independența energetică a țării, la județul Gorj, noi avem obligația de a ne gândi, în primul rând, la salariații CEO. Drept urmare, salariații CEO, în anul 2032, dacă scrie în ordonanță 2032, vor avea obligatoriu protecție socială, exact cum a fost și în celelalte companii ale statului român. Și, aici, avem cel mai bun exemplu Complexul Energetic Hunedoara, acolo unde acele mine au fost închise anul trecut, de la bugetul consolidat al statului s-au acordat plăți compensatorii și venituri de completare pe 4 ani. Trebuie să facem și noi aceleași demersuri care au fost făcute și de cei din zona Văii Jiului. Nu e o stare confortabilă pentru salariați, deși acest orizont de timp, 2032, era în discuții de foarte mult timp. A fost făcută pe repede înainte, s-a așteptat până în ultima clipă ca să nu mai aibă nimeni ce face pentru atragerea unor bani. Din păcate, zona Olteniei a fost vândută pe tarabă de către factorul politic pentru atragerea unor bani pe care îi folosesc în alte părți. Eu spun că o să trecem peste asta cu bine. Toți vom fi angrenați în aceste lucruri”, spune liderul SMEO.

S-ar fi așteptat ca primarii din Gorj să reacționeze

Jan Popescu ar fi vrut ca cei 70 de primari din județul Gorj și consilierii locali și județeni să fi mers peste parlamentari și liderii partidelor, la București, după ce au votat Legea decarbonizării. „Eu mă așteptam ca 70 de primari din județul Gorj, 1200 de consilieri locali județeni, să se strângă grămadă, indiferent de culoarea politică pe care o au și să cheme la discuții parlamentarii, organizațiile lor de partid. Din păcate, toată lumea așteaptă să vadă ce fac salariații CEO, nerealizând că problema, până la urmă, este a județului Gorj, a întregii Românii, pentru că, în 13-14 ani, noi vom avea grijă ca salariații să fie protejați împotriva oricărei disponibilizări cu venit de completare. Văd că toată lumea așteaptă de la noi să facem ceva, neținând cont că România, până la urmă, este pusă în pericol, toată lumea așteaptă să vadă ce face altcineva. Reamintesc tuturor și colegilor mei că în presă a apărut cam acum 3 luni, când era vorba ca primarii să primească niște facilități, când un primar a spus când au venit acolo să nu uite prim-ministrul și președintele de partid că ei poartă steagul în alegeri. Dacă se duceau dumnealor la guvern și spuneau, la fel cum au spus și când a trebuit să le dea pensii speciale, sunt convins că, poate, alta era soarta acestei legi”, a declarat liderul SMEO.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *