„Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înlesnirea evadării, constând în aceea că, la data de 09.04.2024, în intervalul 13,00 – 15,00, în calitate de şef al escortei ANP, ce avea în sarcină paza şi conducerea la o clinică din Bucureşti a unor persoane private de libertate, a manifestat superficialitate în executarea atribuţiilor de serviciu, înlesnind astfel din culpă şi creând contextul favorabil pentru evadarea, în jurul orei 15,00, a unei persoanei private de libertate din autosanitara parcată în proximitatea unei clinici, care, profitând de lipsa de vigilenţă a agentului, a acţionat sistemele de deschidere a uşilor de acces ale autosanitarei, reuşind deschiderea acestora şi evadarea din starea legală de deţinere, fără a fi observată”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, scrie Agerpres.
În acelaşi dosar, deţinutul respectiv a fost trimis în judecată pentru evadare, iar şoferul ambulanţei a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, acceptând să primească o condamnare de 4 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei şi un termen de supraveghere de 2 ani.
Pe 9 aprilie, un bărbat condamnat la 18 ani pentru omor, închis la Penitenciarul Rahova, a reuşit să evadeze în timp ce era transportat la o clinică din Bucureşti, în vederea unui consult medical.
În timp ce ambulanţa era parcată lângă clinică, deţinutul a reuşit să deschidă uşa maşinii şi să fugă, profitând de faptul că poliţistul care îl însoţea nu era atent.
„În jurul orei 15,00, s-a constatat că deţinutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, clasificat în regim de maximă siguranţă, aflat în custodia Penitenciarului – Spital Bucureşti-Rahova, a părăsit mijlocul de transport deţinuţi, staţionat în zona clinicii Hiperdia Ritmului, strada Ritmului nr. 24, Sector 2”, preciza, la acel moment, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
După numai o zi, Meszaros Zsombor a fost prins la Oradea, fiind recunoscut pe stradă de către un localnic, care a sunat la 112.