Poliţiştii au făcut controale, în perioada 8 – 11 octombrie, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării – judeţele Tulcea şi Constanţa, pentru combaterea pescuitului ilegal. S-au constatat trei infracţiuni şi peste 320 de kilograme de peşte au fost confiscate.
”În perioada 8 – 11 octombrie 2024, poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu cei ai Serviciului de Poliţie Delta Dunării şi în colaborare cu inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au organizat acţiuni de control pe linia verificării legalităţii activităţilor de pescuit comercial, deţinere, transport şi comercializare a peştelui, produselor şi subproduselor din peşte în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării – judeţele Tulcea şi Constanţa. Astfel, în cadrul activităţilor au fost ridicate, în vederea confiscării, 130 de unelte de pescuit, 325 de kilograme de peşte, din diferite specii, un autovehicul, o ambarcaţiune şi un motor de ambarcaţiune”, a transmis, duminică, Poliţia Română.
Instituţia precizează că au fost efectuate 7 controale privind respectarea regimului pescuitului în Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoe, precum şi în judeţele Tulcea şi Constanţa.
De asemenea, au fost constatate 3 infracţiuni, prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul şi protecţia resursei acvatice vii.
De exemplu, în localitatea Partizani, din judeţul Tulcea, un bărbat ar fi pescuit comercial cu 29 de unelte tip setcă din fir textil. Cantitatea capturată a fost de 49 de kilograme de peşte din diferite specii.
”În urma verificărilor a reieşit faptul că persoana în cauză nu deţinea autorizaţie şi licenţă pentru activitatea de pescuit comercial. Aceasta ar fi folosit la activitatea de braconaj piscicol o ambarcaţiune cu motor, ridicată în vederea confiscării alături de uneltele de pescuit”, a mai transmis Poliţia.
Cantitatea de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil spre valorificare. În cauză a fost întocmit dosar penal. Sursa: stiripesurse.ro
0 135