Social

Poliţiştii gorjeni au donat sânge pentru un coleg din Constanța, implicat într-un accident rutier

Mai mulți angajați ai IPJ Gorj, între care și cei doi purtători de cuvânt ai instituției, au donat sânge, luni, pentru Alin Roșieanu, un polițist din Constanța. Tânărul de 21 de ani a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc la începutul lunii, la ieșirea din Cernavodă. Acesta era pasager într-o mașină care a intrat într-un copac. Atât el, cât și șoferul, sunt polițiști de la Transporturi și erau în timpul liber.

„Polițiști din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Gorj s-au deplasat, în cursul zilei de luni, la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, pentru a dona sânge, venind astfel în sprijinul colegului nostru Roșieanu Alin, acesta fiind internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pentru poliţiştii gorjeni, misiunea a fost una în care au vrut să îşi arate solidaritatea faţă de colegul lor și nu este prima acțiune de acest fel.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *