Reamintim că, polițistul Cosmin Nicolae Militaru, comisar la Biroul Siguranță Școlară din IPJ Gorj, a împușcat un câine pe stradă, în ianuarie, în apropierea locuinței sale din Bălești.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o persoană din comuna Băleşti, județul Gorj, cu privire la faptul că vecinul său, folosind o puşcă, a împuşcat un câine. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că suspectul este ofiţer în cadrul IPJ Gorj, fiind autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme letale de vânătoare de către IPJ Timiş, fiind posesor al permisului de armă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a dispus atunci efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă letală fară drept şi infracţiunea de schingiuirea animalelor.
În cauză s-a reţinut că, din interiorul curţii imobilului unde domiciliază suspectul, s-a auzit un foc de armă şi, după puţin timp, a fost observat un câine rănit, care a sărit gardul proprietăţii şi s-a adăpostit într-un canal. Câinele a fost identificat în viaţă, prezentând răni la nivelul craniului, motiv pentru care a transportat la un cabinet veterinar din Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a polițistului.