Actualitate

Polițistul rutier care a donat celule stem pentru a salva un necunoscut nu este la prima faptă de acest fel

Polițistul din Gorj, care a reușit să salveze viața unui bolnav de cancer, nu este la prima faptă de acest fel. Acesta a devenit cunoscut în toată țară prin gestul său. Bogdan Arțăriș, polițist în cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Târgu Jiu, a donat celule stem hematopoietice folosite pentru vindecarea unei persoane bolnave de cancer de sânge, operațiunea fiind un adevărat succes.

Bogdan donează de trei ori pe an sânge. „Donez sânge de trei ori pe an de la vârsta de 18 ani. Dacă pot să fac un bine, de ce să nu îl fac“, a spus polițistul.

Acesta a donat celule stem hematopoietice pentru salvarea vieții unui om pe care nu îl cunoaște, fiind internat timp de o săptămână în spital. „Am fost internat la clinica Fundeni. Am ales să donez prin procesul de afereză. Sângele este scos din organism și introdus într-un aparat care scoate celule stem, după care este reintrodus în organism“, a relatat Bogdan. Problema a fost că tot procesul a durat aproximativ șapte ore, timp în care polițistul a fost nevoit să stea nemișcat cu acele introduse în brațe. „A fost puțin dificil, dar am fost supravegheat tot timpul. A fost doar un disconfort, însă m-am gândit că beneficiile depășesc aceste impedimente“, a precizat polițistul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *