Unitatea Militară nr. 01541, Târgu Jiu, din Ministerul Apărării Naționale, organizează concursul pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei funcții contractuale vacante de Consilier juridic debutant, gr. II-IA.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
-Studii: este licențiat al unei facultăți de drept, specializarea drept;
– vechime: fără vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului;
-Este cetățean român și are domiciliul în România;
– exercițiul drepturilor civile și politice;
-Îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice;
– licențiat al unei facultăți de drept;
-Îndeplinește condițiile specifice, conform fișei postului pentru ocuparea funcției publice;
-Este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; această condiție se dovedește cu certificat medical eliberat în condițiile legii;
-Nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
-Nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul Individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
-Nu se află în vreunul din cazurile de nedemnitate prevăzute de Legea nr. 514/2003;
-Nu a fost lucrător al securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
09 septembrie 2021, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
11 octombrie 2021, ora 14.00: proba scrisă;
19 octombrie 2021, ora 12.00: proba interviu.