Șase ore din catedra de Educație socială au fost ocupate abuziv, vineri, la Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Vina ar aparține Inspectoratului Școlar Județean Gorj, mai exact comisiei de mobilitate constituite la nivelul instituției, care a acceptat ca pe aceste ore să fie desemnată o profesoară care nu și-a depus dosar la IȘJ, în februarie, pentru soluționarea completării normei didactice, cum cere metodologia cadru. În cauză s-a depus o contestație la IȘJ Gorj și la Ministerul Educației.
Ciochină Carmen Violeta nu și-a depus dosar la IȘJ pentru completarea normei didactice, în etapa prevăzută de calendarul mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2022-2023, dar, cu toate acestea, profesoara a prins orele de Educație Socială de la școala ,,C-tin Săvoiu”. Pe lista afișată persoana în cauză nu există, neavând astfel posibilitatea legala sa participe la etapa de completare a normei didactice la nivelul județului Gorj. Cu toate acestea, în lipsa solicitării respectiva profesoară nu numai că a avut posibilitatea să participe la această etapă și chiar să câștige postul.
Procedura și câștigătoarea au fost contestate de prof. Negomireanu care a mai făcut o contestație înainte prinzând IȘJ-ul pe picior greșit și la Liceul Teologic. În acest caz, IȘJ a recunoscut greșeală liceului și a corectat problema.
Se așteaptă acum că IȘJ Gorj să își îndrepte greșeala și în cazul Școlii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu”.
Contestația a fost depusă, vineri, la IȘJ Gorj, pe mail, dar reclamantul spune că nu a primit număr de înregistrare.