Actualitate

Post vacant la Penitenciarul Târgu Jiu!

Penitenciarul Târgu Jiu a scos la concurs, din sursă externă, funcția de ofițer psiholog resurse umane.

Condiţiile specifice de ocupare a postului:

I. studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, emisă de instituţii acreditate potrivit legii, în specializarea, „Psihologie” sau asimilate;
II. atestat de liberă practică obţinut în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale – treapta de specializare – minimum psiholog practicant autonom;
III. atestat de liberă practică obţinut într-una din specialitățile: psihologie clinică – treapta de specializare – minimum psiholog practicant in• supervizare, cu prezentarea dovezii privind supervizarea profesională; sau consiliere psihologică sau psihoterapie, treapta de specializare – minimum psiholog• practicant in supervizare, cu prezentarea dovezii privind supervizarea profesională.
IV. cunoştinţe de operare pe calculator: nivel I (se verifică prin probă practică eliminatorie);
V. autorizaţie de acces la informaţii clasificate conform nivelului prevăzut pentru post, specific fiecărei unităţi.

Dosarele complete se depun la sediul unităţii care are postul scos la concurs în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, adică până la data de 16.11.2020, inclusiv, ora 16.00.

Probele de concurs:
a) proba practică de verificare a abilităţilor de utilizare a calculatorului;
b) interviul;
c) proba scrisă pentru examinarea cunoştinţelor specifice postului

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *